MathStudio-cel mai bun program gratuit de matematică

Spot-robotul viitorului

Geogebra 5 Beta

Geogebra 5 va permite construcția corpurilor geometrice în spațiul 3D.

Omnitux-soft educațional

Proiectul Omnitux își propune să ofere diverse activități educative utilizând elemente multimedia (imagini, sunete, texte).

Iluzii optice pictate pe asfalt

Patru artiști aduc buna dispoziție in rândul trecătorilor și uimesc lumea artistică prin ingeniozitatea și talentul de care dau dovadă.

Scurtmetraje

Filme care nu depășesc 1000 m lungime sau 30 de minute durată.

Se afișează postările cu eticheta windows. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta windows. Afișați toate postările

sâmbătă, 23 februarie 2013

Evernote-soft gratuit util tuturor cadrelor didactice

Evernote este un soft mai puțin cunoscut dar care în viitor va deveni indispensabil oricărui cadru didactic. Acest soft rulează pe majoritatea sistemelor de operare/dispozitivelor mobile oferind posibilitatea înregistrării oricărui gen de informații. Softul permite: realizarea rapidă a planurilor de lecții, înregistrarea efectivelor de elevi, înregistrarea evoluției școlare a fiecărui elev, etc. Evernote nu a fost creat special pentru utilizarea în mediul educațional, dar poate fi adaptat foarte ușor la cerințele fiecăruia.
Avantajele utilizării programului Evernote:
1. Ușurința înregistrării informațiilor: planuri de lecții, prezența elevilor/studenților, calificativele-notele elevilor/studenților, probleme de indisciplină ale elevilor, etc;
2. Rulează pe dispozitivele mobile cu sistem de operare Android , iPad, Iphone, Blackberry, Windows Phone, Web OS;
3. Rulează pe calculatoare echipate cu sistemele de operare Windows sau Mac ;
4. Permite căutarea rapidă a informațiilor după etapa înregistrării acestora;
5. Datele sunt actualizate și sincronizate pe toate dispozitivele: telefon, tabletă, laptop, desktop;
6. Posibilitatea transmiterii pe e-mail către părinți/elevi/studenți a situației școlare.



luni, 18 februarie 2013

Resurse utile pentru studiul chimiei

Chemeddl.org este o colecție impresionantă de resurse pentru studiul chimiei. Site-ul conține tutoriale pentru elevi, modele 3D, planuri de lecții, etc. Există opțiunea de a accesa Tabelul periodic al elementelor, numit și "tabelul periodic al lui Mendeleev". Când se dă click pe un element chimic apar informații suprimentare, notabilă fiind opțiunea Media unde sunt prezentate imagini/fișiere video referitoare la simbolul chimic selectat.


 De asemenea, recomand programul gratuit Chemtoolbox. Programul conține multe informații utile pentru toți  cei interesați de chimie.
 

Printwhatyoulike.com - Imprimă doar ce îți place

Printwhatyoulike.com este un site ce permite utilizatorilor să editeze conținutul din orice pagină web cu scopul refomătării sau izolării informației ce dorim să o imprimăm. Utilizarea site-ului e foarte simplă:
1. Introduceți în caseta Enter a URL adresa paginii web unde se găsește informația dumneavostră ;
2. Editați pagina afișată. Pentru a elimina anumite informații/imagini, click pe casete și alegeți opțiunea Remove.
3. În final click pe butonul Print pentru imprimarea paginii editate sau click pe Save as pentru salvarea în format pdf.

duminică, 17 februarie 2013

Scanare online cu Bitdefender QuickScan

BitDefender QuickScan este un instrument online pentru detecția malware pe calculatoarele personale. Scanarea sistemului se face foarte rapid, de obicei, în mai puțin de 60 de secunde. Acest scanner nu înlocuiește antivirusul local. Pentru a lansa BitDefender QuickScan trebuie doar să vizitați http://quickscan.bitdefender.com  și să faceți clic pe "Scanează acum".  

Pentru acces mai rapid, BitDefender QuickScan permite adăugarea unor extensii pentru browsere-le Firefox și Chrome. Browsere-le suportate sunt: Microsoft Internet Explorer, Mozilla Firefox și Google Chrome. QuickScan detectează numai virușii care sunt activi în memorie sau prezenți în fișiere care sunt rulate la pornirea sistemului. 
QuickScan nu modifică sau șterge  fișiere de pe sistemul dvs. și nu încarcă fișierele executabile pentru verificare. QuickScan are rol informativ- nu oferă posibilitatea eliminării virusului. Devirusarea trebuie realizată cu un antivirus la nivel local.
Vă recomand și articolul Restaurarea sistemului de operare cu Paragon Backup & Recovery 2012 Free Edition 

VirusTotal-serviciu gratuit de analiză a fișierelor suspecte

VirusTotal este un serviciu gratuit care analizează fișierele și adresele URL suspecte și facilitează detectarea rapidă a virușilor, viermilor, troienilor și a tot felul de malware. Scanarea se face prin intermediul a mai multor antiviruși, astfel că rata de detecție e foarte ridicată. Dacă aveți suspiciuni în privința unui fișier, înainte de a-l deschide, încărcați-l pe VirusTotal pentru analiză. Fișierul încărcat trebuie să aibă dimensiunea maximă de 32 MB.

luni, 11 februarie 2013

Restaurarea sistemului de operare cu Paragon Backup & Recovery 2012 Free Edition

În articolul de azi vă recomand un program gratuit de backup pentru sistemul de operare Windows.
Paragon Backup & Recovery 2012 Free Edition oferă una dintre cele mai bune soluții gratuite pentru backup și recuperare pentru uz personal non-comercial. Bazat pe puternicele software comerciale de recuperare de la Paragon, noul Backup & Recovery 2012 Free Edition vă va oferi un set bogat de caracteristici pe care le puteti utiliza cu încredere. Pentru a utiliza programul trebuie să vă înregistrați cu un e-mail valid pe care veți primi codul de instalare al programului.
În secțiunea Backup&Recovery alegem opțiunea Backup pentru a face backup pentru sistemul de operare aflat de obicei pe partiția C.  Îi indicăm programului ca backup-ul rezultat să îl salveze pe altă partiție decât partiția C (cea care conține sistemul de operare). În cazul în care sistemul de operare prezintă diverse probleme ( rulează greu, conține viruși, etc.) folosim opțiunea Restore pentru a restaura partiția C cu sistemul de operare de la momentul realizării backup-ului.
Vă recomand de asemenea să folosiți opțiunea Tools-Burn Recovery Media pentru a inscripționa un cd/dvd ce poate fi folosit atunci când sistemul de operare nu mai boot-ează.
În general, se recomandă parcurgerea următoarelor etape:
-  se instalează sistemul de operare, driverele și programele favorite;
-  se instalează programul Paragon Backup & Recovery 2012 Free Edition  ;
-  cu acest program se face back-up al partiției ce conține sistemul de operare ( în general partiția C), iar backup-ul se salvează pe altă partiție decât partiția C;
- dacă sunt probleme cu sistemul de operare, se rulează programul Paragon Backup & Recovery 2012 Free Edition din Windows sau de pe cd/dvd-ul inscripționat și se restaurează partiția C.
ATENȚIE: Înainte de a face restaurarea sistemului de operare salvați-vă fișierele importante de pe partiția C pe altă partiție sau pe un stick-usb/cd/dvd. Aceste fișiere le veți pierde deoarece sistemul de operare este adus la momentul când ați realizat backup-ul, moment la care nu existau acele fișiere.
 


Backup & Recovery 2012 Free 

Backup & Recovery 2012 Free

Backup & Recovery 2012 Free

Backup & Recovery 2012 Free

Backup & Recovery 2012 Free

Backup & Recovery 2012 Free

Backup & Recovery 2012 Free

Backup & Recovery 2012 Free

sâmbătă, 9 februarie 2013

iKodeko Worksheet Maker Software - generator fișe de lucru pentru matematică

iKodeko Worksheet Maker Software este un software gratuit în limba engleză destinat realizării fișelor de lucru la disciplina matematică. Poate fi folosit atât de părinți cât și de către cadrele didactice. Fișele de lucru pot fi imprimate sau salvate sub forma unor imagini. De asemenea se oferă posibilitatea de a salva o fișă cu răspunsurile exercițiilor generate. Mai jos am atașat câteva fișe de lucru.















miercuri, 30 ianuarie 2013

Realizarea unui slideshow video din imagini cu Photo Story 3 for Windows

Photo Story 3 for Windows este un program gratuit cu ajutorul căruia putem realiza un slideshow video din mai multe imagini. Programul poate fi descărcat de la adresa http://www.softpedia.com/get/Authoring-tools/Authoring-Related/Microsoft-Photo-Story.shtml
Programul este foarte ușor de utilizat:
1. În fereastra de start alegem opțiunea Begin a new story pentru a crea un nou slideshow video;
2. În fereastra următoare click pe Import pictures... pentru a importa imaginile în program și apoi selectăm imaginile ce dorim să le adăugăm la proiectul nostru;
3. În fereastra următoare folosim săgețile pentru a aranja imaginile;
4. În fereastra următoare avem posibilitatea să adăugăm un text asociat fiecărei imagini;
5. În fereastra următoare click pe Customize Motion... pentru a asocia un efect Ken Burns;
6. În fereastra următoare click pe Select Music... pentru a adăuga un fundal sonor proiectului nostru;
7. În fereastra următoare click pe Settings... pentru a alege profilul fișierului video. Fișierul rezultat va fi în format wmv și poate fi încărcat pe site-urile de file sharing. Mai jos am adăugat un slideshow video pentru exemplificare.



Imaginile utilizate în acest slideshow video le-am descărcat de pe site-ul http://www.sxc.hu/




sâmbătă, 26 ianuarie 2013

Realizarea unui colaj foto cu Photoscape

       În acest articol vă recomand un program de editare grafică ce este foarte ușor de utilizat. Programul se numește Photoscape și poate fi descărcat de la adresa http://www.photoscape.org/ps/main/download.php
 După parcurgerea etapelor de mai jos am obținut următorul colajul foto:

Pentru realizarea unui astfel de colaj din mai multe fotografii se parcurg etapele:
1. După instalarea și deschiderea programului Photoscape, click pe tabul sau icon-ul Editor;
2. În secțiunea Editor, click pe butonul Menu și apoi alegem opțiunea New Photo pentru a crea o nouă imagine. Suntem întrebați ce dimensiune trebuie să aibă noua imagine. Alegeți valorile Width=2000 și Height=2000 ( aceste valori trebuiesc să fie mai mari decât dimensiunile fotografiilor noastre);
3. Click pe tabul Object și apoi pe iconul Photo pentru a adăuga prima fotografie (imaginea unui copil, etc.). După adăugarea primei fotografii, adăugăm o altă imagine de pe site-ul http://allframefile.com/ Acest site conține multe rame/cadre gratuite pentru fotografiile noastre. Eu am descărcat  imaginea de aici.
4. În Photoscape, scalați și deplasați cele două imagini astfel încât să obțineți încadrarea preferată.
5. Click pe tabul Crop și construiți un dreptunghi pe zona din fotografie ce va reprezenta imaginea finală.

6. Click pe butonul  Save Cropped Area și se va salva imaginea corespunzătoare zonei selectate anterior.
7. În final, am obținut colajul:


vineri, 25 ianuarie 2013

Tux Paint

Tux Paint este un program de desenat pentru copiii cu vârste cuprinse între 3 și 12 ani. Programul este gratuit, cu o interfață ușor de înteles de către cei mici. Tux Paint rulează pe sistemele de operare Linux, Windows, Mac.
Pentru a descărca programul accesați adresa http://tuxpaint.org/download/

joi, 24 ianuarie 2013

GCompris

    GCompris este un software educațional de calitate care cuprinde numeroase activități pentru copiii cu vârste între 2 și 10 ani. Unele  activități sunt orientate spre joc pentru a stîrni interesul celor mici. Programul este gratuit, rulând pe sisteme de operare Linux, Windows, Mac.



Pentru a descărca programul accesați adresa http://gcompris.net/-en-
Din dorința de a promova sistemul de operare Linux, versiunile de Windows și Mac au un număr limitat de activități (60 din totalul de 120).

Sistemul de operare Edubuntu (derivat din Ubuntu) conține multe softuri educaționale printre care și GCompris.

duminică, 20 ianuarie 2013

AutoCorect

AutoCorect este un editor de texte în adevăratul sens al cuvântului, putând crea sau edita profesional cele mai importante formate de fişiere existente. Dispune de o gamă variată de funcţionalităţi care vă permit formatarea documentului la nivel de paragraf şi/sau caracter. Introducerea tabelelor şi a imaginilor este foarte simplu de efectuat. AutoCorect asigură pe lângă operaţiile clasice de prelucrare a textelor şi corecţii ortografice, corecţia punctuaţiei, îmbogăţirea cuvintelelor cu diacritice manual şi/sau automat, suport pentru Ortografie şi Punctuaţie, DEX, etc.. Programul este foarte accesibil, chiar şi pentru aceia care au o experienţă redusă în folosirea calculatoarelor.

 Programul AutoCorect  poate fi descărcat de la adresa http://softset.ro/download_ac.html

vineri, 18 ianuarie 2013

Puzzle

În acest articol vă recomand mai multe resurse pentru realizarea unui puzzle. Programele indicate ne permit realizarea unui puzzle dintr-o imagine selectată de noi.


Pentru realizarea și rularea unui puzzle pe un calculator ce nu are acces la internet recomand programul Astra Gift Maker . Acest program este foarte ușor de utilizat. După instalare, click pe Open și selectați o imagine pentru puzzle. Apoi click pe tabul Add Description pentru a adăuga o descriere. Apoi click pe tabul Set Playing Options pentru seta caracteristicile pentru puzzle. Puteți alege ca puzzle-ul creat să aibă între 12 și 660 piese, piesele să aibă diverse forme, să fie evidențiat conturul imaginii și piesele să fie distribuite aleator ca poziție. Apoi click pe Edit Congratulation pentru a tasta mesajul prezentat de program la finalizarea jocului. În final, click pe tabul  Save JigSaw și click pe Save pentru a salva acel puzzle.

Dacă calculatorul are o conexiune la internet putem accesa site-uri ce ne permit generarea unui puzzle. Un astfel de site este Jigsaw Planet. Pe acest site avem posibilitatea să rezolvăm diverse puzzle-uri realizate de alți utilizatori (click pe Explore) sau să ne realizăm propriul puzzle (click pe Create). Pentru a genera un puzzle click pe Create, apoi click pe Browse pentru a selecta imaginea, iar la Name scriem numele acestui puzzle. La Pieces alegem numărul de piese (de la 4 la 300), la Shape alegem forma pieselor, bifăm și Rotation dacă dorim ca în puzzle-ul generat să se rotească piesele. La Tags scriem un nume simbolic pentru acel puzzle pentru a fi mai ușor găsit de alți utilizatori. Mai jos aveți un puzzle realizat din 12 piese.

luni, 14 ianuarie 2013

Maxima

Ce este Maxima?
Maxima este un sistem complet CAS (computer algebra system) bazat pe versiunea din 1982 a Macsyma. El este scris în Common Lisp și rulează pe toate platformele POSIX cum ar fi Mac OS X, Unix, BSD, Linux, dar și pe Microsoft Windows. Acest program este oferit sub licență GPL, astfel că poate fi utilizat în mod gratuit de către orice utilizator.

De unde descarc programul Maxima?
Adresa site-ului ce promovează programul Maxima este  http://maxima.sourceforge.net/. În funcție de sistemul de operare, descărcați versiunea aferentă de la adresa http://sourceforge.net/projects/maxima/files/. Pentru sistemul de operare Windows,  recomand să descarcați întai ultima versiune. Dacă cea mai nouă versiune nu rulează  corect atunci descărcați una din versiunile anterioare. Atunci când se descarcă versiunea de Windows, kit-ul de instalare are instalată wxMaxima, care de fapt este o interfață prietenoasă cu utilizatorul.

Cum funcționează Maxima?
Pentru a efectua diverse calcule trebuie să scriem diverse comenzi, acest lucru reprezentând un impediment pentru cineva care ia contact prima dată cu acest program. De aceea s-a creat o interfață accesibilă wxMaxima, prin intermediul căreia se ușurează foarte mult utilizarea programului Maxima.

La ce este util acest program?
Când am descoperit acest program, în prima fază neînțelegând cum funcționează și negăsind detalii în limba română am fost tentat să-l dezinstalez. M-am documentat mai bine și am constatat că de fapt este foarte simplu de utilizat dacă se cunosc informațiile minimale.
Acest program permite (o scurtă prezentare): rezolvări de ecuații complexe, rezolvări de ecuații diferențiale, rezolvarea sistemelor de ecuații, efectuarea de operații cu radicali, logaritmi, funcții trigonometrice, operații cu matrice, aflarea inversei unei matrice, calculul determinantului unei matrice, calculul integralelor (nedefinite, definite), determinarea derivatei de ordin n a unei funcții, determinarea limitei unei funcții, cel mai mare divizor comun/ cel mai mic multiplu comun al mai multor polinoame/ numere întregi, reprezentarea grafică a funcțiilor,operații cu numere complexe și lista continuă.

În articolul de astăzi voi prezenta doar câteva lucruri de bază și în funcție de interesul manifestat pentru acest program voi reveni cu un articol sau tutorial mai detaliat.

Pe sistemul de operare Windows, instalați programul cu setările predefinite.
La deschiderea programului va apare următoarea interfață:

Operatorii de bază sunt:
+  pentru adunare
-  pentru scădere
*  pentru înmulțire
/  pentru împărțire
^  pentru ridicarea la putere
.  pentru înmulțirea matricelor
sqrt( x) pentru radical din x
%e pentru constanta lui Euler
%pi pentru pi
log(x) pentru logaritm natural din x
sin(x),cos(x),tan(x),cot(x) pentru funcțiile trigonometrice fundamentale.

Cum utilizăm programul?
Tastăm calculul ce dorim să-l efectuăm și la final pentru evaluarea expresiei apăsăm simultan SHIFT+ENTER. Exemple:



 Accesăm din meniu Maxima-Panes-General Math sau putem tasta ALT+SHIFT+M și va apare un panou în partea stângă.
Ce înseamnă (%i1)?
Reprezintă intrucțiunile introduse de noi .Maxima contorizează aceste instrucțiuni.

Ce înseamnă (%o1)?
Reprezintă "obiectul 1". În urma efectuării fiecărei instrucțiuni, Maxima reține valorile în aceste obiecte.

Putem efectua operații cu aceste obiecte cărora le sunt asociate niste valori. Exemplu:

Tastăm  (%o2).


 Click pe butonul Canonical(tr). Maxima va întoarce rezultatul final al expresiei după ce în prealabil s-a făcut raționalizarea numitorului  expresiei.

 Alte exemple:

Click pe butonul Expand din panou. Maxima întoarce rezultatul:

 Putem descompune rapid în produs de puteri de numere prime, un număr foarte mare. Scriem numărul și apoi click pe butorul Factor.

Pentru a rezolva o ecuație de gradul al doilea, click pe butorul Solve și noua fereastră, introduceți datele ca mai jos:
Programul Maxima returneaza soluțiile ecuației.



Pentru a deriva o funcție, click pe butonul Diff. În exemplul de mai jos vom deriva funcția logaritm natural din x.
Maxima returnează rezultatul derivatei acestei funcții ca fiind 1/x.


 Daca dorim să calculam rapid derivata de ordin 10 a funcției logaritm natural din x, mergem la instrucțiunea (%i10) și în loc de diff(log(x),x,1); adăugăm un 0 după 1 și obținem diff(log(x),x,10);
 Maxima returnează:



Acum să calculăm limită din sin(x)/x când x tinde la 0. Click pe butonul Limit și introduceți informațiile ca în imaginea de mai jos:

 Maxima returnează valoarea 1.

Pentru a calcula o integrală, click pe butonul Integrate și introduceți funcția, respectiv limitele de integrare dacă este o integrală definită.
Maxima returnează:
 
 Pentru a reprezenta grafic o funcție de gradul doi, click pe butonul Plot 2D și introduceți funcția de gradul 2.
Maxima returnează:

Pentru a reprezenta grafic o funcție de două variabile, click pe butonul Plot 3D și introduceți funcția.
 Maxima returnează:
 
Am descris doar câteva dintre facilitațile oferite de acest program. Programul este prea complex pentru a-l descrie  într-un singur articol. Dacă sunt persoane interesate de utilizarea acestui program, voi reveni în viitor cu alte articole despre Maxima.

Share

Twitter Delicious Facebook Digg Stumbleupon Favorites More